top of page
Al treilea roman din seria Inspectorul Evertbackstrom. Inspectorul-sef Evert Backstrom se ocupa de un caz neobisnuit. Sa gaseasca un suspect in cazul uciderii lui Thomas Eriksson – celebru avocat al mafiei – nu e greu, dar sa scurteze lunga lista a celor care il voiau mort este aproape imposibil. Din fericire, de-a lungul timpului, Backstrom a intretinut un grup de cunostinte indoielnice. Colegii sai nu stiu ca el isi incheie anchetele cu ajutorul acestor prieteni. Si nici ca Backstrom trebuie sa le intoarca o serie de favoruri. Acum insa raman cu totii uimiti pentru ca nici cel mai diabolic politist n-ar fi banuit pana unde ar putea duce aceasta pista si cat de mult l-ar scoate pe Backstrom din zona sa de confort.

 

    “Cu siguranta, Leif G.W. Persson scrie cea mai buna literatura politista din Suedia, si mai ales datorita savurosului inspector sef Backstrom, un escroc pe care ne place sa-l uram.” - Dala-Demokraten

    “Leif G.W. Persson este un povestitor extrem de inteligent, capabil, pe de o parte, sa-i faca pe cititori sa se amuze copios si, pe de alta parte, sa se infioare citind descrierile taioase si critice ale societatii contemporane.” – Skanska Dagbladet

    “In ciuda – sau tocmai datorita – personajului cinic Backstrom, firele actiunii se impletesc elegant intr-un ansamblu puternic, care satisface nevoia cititorilor de a se bucura de o distributie insolita a personajelor, de coincidente stranii si de un strop de istorie.” – Aftonbladet

 

    Leif G.W. Persson este cel mai cunoscut criminalist scandinav si un profiler renumit. Din 1991, este profesor la Academia suedeza de Politie si, ca expert criminalist, analizeaza cazuri complicate in emisiuni TV si in presa. Este autorul a zece romane politiste, trei dintre ele avandu-l drept protagonist pe excentricul inspector de politie Evert Backstrom. A primit nenumarate distinctii literare, printre care The Piraten Award, The Glass Key for Best Scandinavian Crime Novel, The Swedish Academy of Crime Writers' Award (de trei ori), The Finnish Whodunnit Society's Annual Award for Excellence in Foreign Crime Writing, The Petrona Award for Best Scandinavian Crime Novel si The Danish Academy of Crime Writers' Palle Rosenkrantz Prize. Trilogia Backstrom sta la baza unui serial TV difuzat, din ianuarie 2015, de reteaua Fox in Statele Unite.


     Fragment din romanul "Adevarata poveste a nasului lui Pinocchio" de Leif G.W. Persson:

    „Asasinarea avocatului Thomas Eriksson fusese prima stire a mass-mediei in ultimele 24 de ore. Luni, dupa prima sedinta a echipei de investigatie, Anna Holt incercase sa calmeze primul val prin emiterea unei declaratii de presa concise care cel putin oferea raspunsuri la cinci intrebari. Faptul ca politia din Districtul de Vest ancheta crima, faptul ca procurorul-sef Lisa Lamm fusese numita sef al anchetei preliminare, iar inspectorul-sef Evert Backstrijm detectiv principal. Exista si un numar de telefon si o adresa de e-mail cu ajutorul carora detectivii din randul cetatenilor puteau sa ia legatura si sa transmita orice informatii care puteau ajuta politia in munca ei. Marti dupa-amiaza la ora 3, dupa a doua sedinta a echipei de investigatie, fusese convocata o conferinta de presa la sectia de politie din Solna.
    E ca si cum ai incerca sa opresti un tsunami ridicand mainile, se gandi Holt imediat ce inchise telefonul care ii suna intruna.

    La cinci minute dupa ce Backstrom ajunse la munca marti dimineata, superiorul lui, seful politiei Anna Holt, batu la usa lui si ceru o scurta intrevedere.
    — Cum sa nu! spuse Backstrom, facand un gest spre scaunul lui.
    Ai un tradator in randurile tale, isi spuse el in gand, dat fiind ca stia foarte bine ca deplasarea dintre birourile lor dura cel putin trei minute.
    — Conferinta de presa, declara Holt energic, inca inainte sa se aseze: E ceva ce ar trebui sa stiu? Despre starea anchetei, vreau sa spun?
    — Nimic, in afara faptului ca eu m-as abtine cu bucurie sa particip in favoarea cuiva care are mai mare nevoie de asta, spuse Backstrom. Ce zici de Carlsson? E foarte diplomata.
    — Buna idee, aproba Holt. Ma gandeam sa le rog pe Lisa si Annika si pe purtatoarea noastra de cuvant sa se ocupe de detaliile practice. Ce ma intrebam e daca ai ceva ce ai vrea sa transmiti?
    — Nu, spuse Backstrom, sincer surprins. Acelor vulturi? Ce Dumnezeu sa vreau sa le spun?
    — Nu te-ai schimbat, Backstrom.
    Holt zambi si dadu din cap spre el.
    — O stanca neclintita, in vremuri nesigure. Pot sa interpretez ceea ce ai spus ca pe un indiciu al unei arestari iminente?
    — Da, spuse Backstrom. Nu vad niciun motiv de dezacord, dar pentru moment ar putea fi mai bine sa ramana intre noi.
    Backstrom dadu din cap ganditor, impreunandu-si mainile in poala si ridicand ochii spre lustra. Inca una, se gandi el. Si asta mai e si slabanoaga.
    — Eriksson a scapat de justitia pamanteasca, dar judecata divina l-a ajuns din urma, declara el. Pentru un suflet simplu si evlavios ca mine, tot ce mai ramane de facut e sa stabilim detaliile pamantesti.
    Backstrom ofta adanc.
    — Abia astept, spuse Holt ridicandu-se.
    In cel mai bun caz e doar nebun, se gandi ea.”




An aparitie: 2017
Autor: Leif G.W. Persson
Categoria: Literatura Universala
Categoria: Carti politiste
Colectie: Fiction Connection
Editie: Necartonata
Editura: TREI
Format: 200x130
Nr. pagini: 661
Traducator: Ciprian Siulea

Adevarata poveste a nasului lui Pinocchio

11,10£ Preț normal
5,55£Preț redus
    bottom of page